19 iulie 2012

Gustul şi amornizarea fiinţei



Arta de a prepara mâncarea este considerată a fi o parte integrantă a sistemului ayurvedic, întrucât cunoaşterea profundă a calităţilor alimentelor şi modul armonios de a combina gusturile în funcţie de necesităţi şi tendinţe este şi ea la fel de importantă.

Starea de sanatate din perspectiva sistemului medical traditional AYURVEDA este o deplina si profunda stare de armonie. Aceasta presupune o legatura dar si un acord al tuturor elementelor care alcatuiesc fiinta umana, formand prin acesta un intreg. Atingerea armoniei necesita o actiune dinamica, vie, de observare si de adecvare a modului nostru de viata. Fiinta umana este un intreg complex, fizic, psihic si mental, care prin natura sa cauta atingerea armoniei perfecte in cadrul acestui complex.
Dintre multitudinea de metode pe care Ayurveda le pune la dispozitia noastra pentru atingerea starii de armonie, folosirea cu intelepciune a gusturilor este una pe care o putem aplica zilnic.

Din cele mai vechi timpuri, inteleptii au cautat sa observe si sa inteleaga profunzimea si misterul actului hranirii, al preferintelor pentru anumite alimente sau pentru gustul acestora. In acest sens, ei au urmarit sa inteleaga ce se petrece cu fiinta umana atunci cand consuma un aliment sau o planta care are predominat un anumit gust. Au putut astfel sa observe ca folosirea unui anumit gust aduce transformari nu numai la nivel fiziologic ci si la nivel psiho-mental. Prin urmare, utilizarea gusturilor naturale poate aduce beneficii majore fiintei umane, in procesul transformarii sale. In urma observatiilor atente ei au identificat 6 gusturi principale: dulce, sarat, picant, acru, amar si astringent.

Gustul DULCE - pentru puterea linistitoare asupra mintii

Gustul dulce este cautat de cele mai multe ori pentru valoarea sa nutritiva, fiind atrasi de el atunci cand ne simtim slabiti. Insa, in anumite momente in care ne simtim "incoltiti" de dificultati si greutati si avem nevoie de un ajutor, putem gasi "sprijin" daca vom consuma ceva dulce. Astfel, in scurt timp vom fi mai relaxati si mai multumiti de noi insine, se va amplifica o stare de satisfactie si de liniste si chiar de dragoste de viata. Insa trebuie sa fim atenti pentru ca un exces al gustului dulce ne va conduce catre lancezeala, complacere si comoditate. Il putem gasi in fructe dulci, cereale si miere.

Gustul SARAT - pentru a fi mai energici si mai intreprinzatori

Sunt momente in viata noastra cand simtim nevoia de a trai cu mai multa intensitate. Gustul sarat este acela care ne ajuta atunci cand suntem tristi si deprimati, sa beneficiem in scurt timp de un aport de forta interioara si de energie si astfel vom putea participa la activitatile care ne plac.
Gustul sarat se poate asimila din alimentele moderat sarate si bine pregatite, precum si din laptele de capra, masline, rosii si licheni de piatra. Depasirea necesarului de "sarat" poate provoca purgatie sau voma, iar pe timp indelungat atasament si hedonism.

Gustul ACRU - pentru disciplinare si claritate mentala

Cand suntem mai mereu prinsi de cerintele zilnice si constatam ca mintea ne este disipata si imprastiata de lucrurile pe care trebuie sa le rezolvam, putem apela cu succes la gustul acru. Acesta  ne va conferi o stare de claritate mentala si ne vom putea concentra cu mai multa usurinta asupra lucrurilor importante, vom putea deosebi utilul de superficial, aspect esential pentru luarea unor decizii.
De asemenea, gustul acru este energizant si racoritor. Il putem gasi in lamai, zmeura,visine.
Excesul gustului acru ne conduce catre invidie, gelozie si simt critic exagerat.

Gustul PICANT - pentru un dinamism amplificat

Gustul picant este cel care ne ajuta atunci cand avem nevoie de mai mult dinamism. El are si un puternic efect "incalzitor" atat asupra mintii cat si asupra sufletului. Utilizat cu intelepciune el ne trezeste curajul, initiativa si pasionalitatea elevata. Poate fi utilizat ca si stimulent digestiv si antibiotic natural. Il putem gasi in ceapa, usturoi, ghimbir, piper. In exces insa el ne induce gelozie si invidie.

Gustul AMAR - pentru a dobandi cu usurinta detasarea

Atunci cand ne dorim sa ne desprindem de aspectele comune sa iesim din ritmul cotidian si sa privim obiectiv si "la rece"situatiile cu care ne confruntam putem apela la gustul amar. El ne va ajuta sa ne trezim puterea de intelegere superioara prin detasare elevata. El este un bun detoxifiant. Il putem gasi in anghinare, frunze de papadie, brusture. Excesul gustului amar ne conduce catre suferinta si durere interioara.

Gustul ASTRINGENT - pentru interiorizare si retragere in sine

Gustul astringent ne poate fi de folos atunci cand dorim sa ne cristalizam gandurile si sentimentele, sa extragem esentialul. Confera fermitate mintii ajutandu-ne sa ne focalizam atentia catre profunzimile fiintei noastre, in timpul rugaciunilor sau al meditatiilor pe care le facem. "Astringentul" este un bun antiinflamator si hemostatic. Il gasim in urzica, frunze de zmeur, frunze de mesteacan. In exces ne induce teama, timiditate, neincredere.

Lector Ayurveda, Vasile Cocor

Sursa: armonianaturii.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca doresti sa-mi spui parerea ta despre acest articol sau sa mai adaugi ceva, te rog sa scrii mai jos.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare