Sarea amară

Cunoscută şi sub numele de sare Epsom (după numele localităţii engleze unde a fost descoperită prima dată), aceasta conţine sulfat de magneziu şi minerale, datorită cărora are proprietatea de a relaxa musculatura, de a elimina toxinele din organism şi de a relaxa sistemul nervos. Alte beneficii ale sării amare asupra organismului sunt cele din sfera cosmetică - poate fi folosită la curăţarea tenului, a corpului şi chiar a părului.  

Curăţă în profunzime

Puteţi avea un ten mai curat şi mai strălucitor cu ajutorul unei măşti cu sare Epsom. Această mască se poate obţine simplu, amestecând crema dumneavoastră de faţă cu sarea amară. Combinaţia obţinută este abrazivă şi, de aceea, tenul nu trebuie frecat insistent, ci doar masat uşor. Se insistă mai ales în zona „T”, adică frunte, nas şi bărbie. Se clăteşte apoi faţa cu multă apă călduţă. Specialiştii spun că acest tratament este bine să se repete după cel puţin o săptămână. În caz contrar, vă veţi irita.

În cazul în care aveţi tenul gras, amestecaţi o jumătate de linguriţă cu sare amară, o linguriţă cu coniac, o lingură cu lapte şi o linguriţă cu suc de lămâie. Cu ajutorul unei dischete demachiante, întindeţi pe faţă şi lăsaţi să acţioneze un sfert de oră. Nu folosiţi acest preparat decât pe zonele grase!

Dacă vreţi să vă reîmprospătaţi tenul normal, amestecaţi 100 ml suc de morcov proaspăt obţinut, o lingură cu maioneză proaspătă şi o jumătate de linguriţă cu sare amară. Aplicaţi pe faţă şi lăsaţi să acţioneze cinci minute, apoi clătiţi.

Actioneaza asupra sistemului nervos si muscular

Dacă aţi avut o zi grea, sunteţi stresaţi şi aveţi senzaţia că nu vă mai simţiţi picioarele de oboseală, puteţi elimina toate aceste probleme cu ajutorul sării amare. Este suficient să puneţi doi pumni în apa de baie şi să staţi în cadă nu mai mult de 12 minute. Veţi simţi că v-aţi relaxat total şi vă veţi recăpăta buna dispoziţie, deoarece sulfatul de magneziu, care are rolul de a seda sistemul nervos şi de a relaxa musculatura, se absoarbe prin piele. În plus, derma devine catifelată şi mătăsoasă. Sarea amară înmoaie pielea picioarelor şi îndepărtează mirosul urât.

O altă variantă de a folosi sarea amară pentru catifelarea şi revigorarea pielii este simpla masare a corpului.

Dă volum podoabei capilare

Iarna sau vara, părul are de suferit şi se îngraşă la doar o zi de la spălat. Pentru că şamponatul zilnic nu este indicat (dacă nu se foloseşte un şampon delicat), sarea amară este un ajutor la îndemână. Puteţi îndepărta excesul de grăsime dacă amestecaţi câteva grame de sare cu şamponul pentru păr gras pe care îl folosiţi în mod obişnuit. O singură spălare este de ajuns pentru a curăţa în profunzime firul de păr.

Dacă veţi combina două-trei linguriţe cu suc de lămâie cu două-trei grame de sare amară şi puţin balsam de păr veţi avea o podoabă capilară cu un volum de invidiat. Aplicaţi pe părul umed şi lăsaţi să acţioneze 15-20 de minute. Clătiţi apoi cu multă apă caldă.

Elimină toxinele

Sarea Epsom are efecte benefice şi asupra sănătăţii organelor interne, deoarece elimină toxinele şi tratează constipaţia. Pentru detoxificare este nevoie să beţi în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, o soluţie obţinută dintr-o lingură cu sare amară şi 200 ml de apă. Toxinele sunt eliminate prin intermediul intestinului, soluţia cu sare acţionând în mod direct asupra limfei toxice. Este indicat ca, în fiecare zi în care se consumă această soluţie, să se bea câte doi litri de suc de lămâie. De asemenea, utilizată intern, sarea amară reduce inflamaţiile, ajută la funcţionarea corectă a muşchilor şi a sistemului nervos. Acest lucru se întâmplă datorită magneziului, care are următoarele capacităţi: contribuie la formarea de serotonină (o substanţă care instalează o stare de calm şi de relaxare), ajută la creşterea nivelului de energie şi reduce iritabilitatea şi efectele negative ale adrenalinei din organism. Tot magneziul diminuează tensiunea arterială, îmbunătăţeşte somnul şi capacitatea de concentrare.

Atenţie!
- Utilizarea de sare amară este interzisă persoanelor alergice la sulf, femeilor gravide, celor care alăptează, diabeticilor, celor care iau suplimente cu magneziu şi care au probleme cu tiroida, cu rinichii sau cu sistemul cardiovascular.

- Înainte de a începe un tratament cu sare amară este indicat să consultaţi medicul de familie, deoarece pot exista reacţii secundare, printre care se numără: diaree, dificultate în respiraţie, umflarea buzelor, a limbii sau a feţei.

Sursa: taifasuri.ro

Argila

Exceptând forma pe care unii se amuză să o modeleze, argila nu are, evident, nimic care să poată reaminti, de o legumă sau de un fruct. Dar, ca și vegetalele pe care le susține și le îmbogățește, ea conține numeroase minerale și oligoelemente. Este, ca și ele, înzestrată cu numeroase calități.

Această  metodă terapeutică, foarte veche, este într-adevăr de o putere rară și singura ei lipsă constă în faptul că e prea cunoscută, deci vulgarizată. În literatura secolelor trecute, vom găsi exemple uimitoare de vindecări într-o mulțime de afecțiuni, adeseori grave.

Argila pare să posede aproape toate calitățile: este un agent foarte puternic de regenerare fizică, lucru mai bine cunoscut acum, când s-au descoperit oligoelementele folosite în terapeutică. Compoziția argilei ne permite să explicăm acțiunea ei remineralizantă, reechilibrantă si, deopotrivă, antitoxică. Toate proprietățile acestea erau cunoscute din antichitate.

Este posibil ca, aplicate unor leziuni osoase, plasturii sau băile de argilă să nu mai aibă aceeași eficiență, în zilele noastre, față de cea observată odinioară în baza obișnuinței (tradiției) în cursul mai multor generații sau a influențelor de ordin psihologic survenite la anumite grupări omenești. Componenetele biologice ale contemporanilor noștri sunt, cu siguranță, întrucâtva diferite de cele ale omului care viețuia acum două sau trei mii de ani. Astfel, în urmă cu mai puțin de o jumătate de veac, se socotea că procentajul normal al colesterolemiei (concentrația colesterolului în sânge) se situa între 1,80 și 2,20 g/l sânge. În prezent, numeroși autori cred că poate fi ridicat la 2,40 – 2,50g/l sânge.

În felul acesta, reacțiile la tratament pot să se modifice în funcție de condițiile fiziologice ale momentului. Poate că este aici una dintre explicațiile posibile ale anumitor „moduri terapeutice”, uneori defăimate, medicamentele noi făcând legătura cu cele vechi ajunse cu timpul inactive.

În Indochina, între anii 1950 – 1953, mulți medici au remarcat că anumite medicamente, devenite inoperante pentru răniții francezi, se dovedeau foarte eficiente când se administrau vietnamezilor.

Se pare că deprinderea cu medicamentele naturale este în mod obișnuit limitată de timp. Dar, pentru mulți contemporani, din cauza îndelungatei uitări în care a fost ținut, tratamentul cu argilă ar fi susceptibil să joace rolul unei terapeutici „noi”.
Medicul grec Dioscoride îi atribuia argilei o forță extraordinară. Pliniu cel Bătrân, Galen, Avicenna au vorbit îndelung despre ea în scrierile lor.

În „Sciences et Voyages”, s-a putut citi, sub semnătura lui M. M. Deribéré și A. Esme: „Marco Polo semnala de pe atunci că pelerinii care se duceau în orașul sfânt Niabar erau adesea bolnavi de febră din trei în trei zile, pe care o îndepărtau absorbind puțin pământ roșu din locul situat aproape de cetate.”

Mai aproape de noi, Kuhn (din Leipzig), Strumpf, Just, Kneipp au contribuit mult la reabilitarea terapeuticii cu argilă. Profesorul Strumpf, de la Universitatea din Berlin, a prescris argilă în anul 1903, la numeroși bolnavi atinși de febră asiatică. În fața rezultatelor obținute, un librar, a devenit propagatorul metodei.

Doctorul Keller – Hoerschelmann care, în aşezământul lui ospitalier, trata prin argilă, declara la rândul său că „folosirea ei internă, în caz de pleurezie, peritonită, inflamaţie a părţii de jos a abdomenului, catar al vezicii, apendicită, calculi biliari, viermi intestinali, cancere, ulcere, pleurită etc., este de o eficacitate surprinzătoare.” Se presupune că utilizarea actuală a sării şi a apelor minerale nu este, în definitiv, decât o formă deghizată şi mai rafinată decât a simplei ingerări de pământ.

În ceea ce priveşte utilizarea argilei pe cale externă, animalele care cunosc din instinct plantele necesare sănătăţii lor, se scaldă în mocirla argilei când sunt rănite sau bolnave.
Oamenii au folosit-o şi ei în felul acesta din vremurile cele mai îndepărtate, iar în literatura medicală descrierile de acest gen abundă. „Nămolul cuţitarilor”, care nu era altceva decât argila, se folosea până de curând în Franţa contra arsurilor. În prezent, se cunoaşte acţiunea asemănătoare a caolinului, a silicatului de alumină. Ori argila este compusă, într-o mare măsură, din acest ultim produs.

Moştenitor al unei îndelungate tradiţii, parohul Kneipp folosea în mod curent un amestec de argilă şi de oţet pentru cataplasmele şi pentru plasturii lui. În zilele noastre, în Germania şi în Elveţia, anumiţi specialişti fiziologi aplică pe toracele bolnavilor un plasture de argilă caldă, care se ţine, mai multe ore şi uneori toată noaptea.

PROPRIETĂŢILE argilei sunt numeroase.

Argila este antiseptică şi, ca toate celelalte antiseptice naturale (esenţele aromatice, îndeosebi), ea nu prezintă inconvenientele anumitor antiseptice chimice uzuale, care omoară microbii lezând totodată toate celulele care ne alcătuiesc ţesuturile.
Alexis Carrel a vorbit adesea despre „inteligenţa naturii”. Argila este cu siguranţă înzestrată cu ea, dar inteligenţa aceasta, aşa cum scria el, este încă inexplicabilă cu ajutorul cunoştinţelor noastre actuale.

Proprietăţile bactericide ale argilei sunt întrebuinţate cu folos în numeroase stări infecţioase: enterite, colite, colibaciloză, afecţiuni pulmonare sau parazitare (parazitoze intestinale). O plagă purulentă tratată cu argilă se lecuieşte cu o rapiditate care ne uimeşte. Puroiul este eliminat şi ţesuturile se refac. Cum s-a constatat şi la varză, argila – pe cale internă sau externă – colectează puroiul şi, de fapt, dezinfectează, curăţă organismul.

Analiza efectuată în mai 1928 de prof. Laborde, de la Facultatea de Farmacie din Strasbourg, a permis să se constate că argila curativă este sterilă, adică lipsită de germeni microbieni. Se pare, pe de altă parte, că argila este radioactivă, ca de altfel, probabil toate corpurile. Concentraţia ei ar fi, după zone, de la 0,3 la 1,25 unitate Mache.

Alături de proprietăţile ei antiseptice şi cicatrizante, argila este un absorbant remarcabil: 5g sunt de ajuns ca să decoloreze 10cm3 ai unei soluţii de albastru de metilen de 0,1%. Ea absorabe mirosurile urâte (dezinfectarea uşoară a tinetelor şi a oalelor de noapte). Puterea ei absorbantă explică păstrarea ouălelor după metoda extrem-orientală precum şi capacitatea sa de a elimina mirosul neplăcut al unor uleiuri medicinale şi al anumitor materii grase care vor să concureze untul. Argila are şi proprietăţi antitoxice.

În industrie, argila se foloseşte pentru decolorarea uleiurilor minerale sau vegetale. Argila are proprietăţi degresante şi decolorante (romanii puneau rufele în apă argiloasă).

COMPOZIŢIE

Argila conţine: siliciu 49,10%, alumină 14,61%, oxizi de fier 5,65%, var 4,44%, magneziu 4,24%, oxizi alcalini 3,08%, anhidridă titanică 0,74%, umiditate 7,40%, pierdere la foc 10,85%.

Puternicul ei conţinut în siliciu o recomandă în numeroase afecţiuni, îndeosebi arterioscleroză, tuberculoză, îmbătrânire prematură şi în stări degenerative multiple. Prezenţa magneziului, a fierului, a calciului explică rolul curelor argiloase în astenii, demineralizări, stări cancerigene, anemii.

UTILIZAREA ARGILEI

INTERN: Argila care se va folosi pentru uz intern va trebui să fie o argilă grasă, cernută fin, fără nisip, nefiartă şi neamestecată cu produse medicamentoase. Există argile verzi, albe, galbene, roşii. Câteva testări ne pot permite să determinăm, pentru fiecare bolnav, varietatea mai activă. În principiu, argila din zona în care trăim este cea mai recomandabilă.

Doza zilnică obişnuită este de o linguriţă pentru 3/4 de pahar de apă (1/2 de linguriţă pentru copiii sub 12 ani). Este foarte bine dacă începem prin a bea numai apă argiloasă timp de 4-5 zile. Pentru anumite afecţiuni: dizenterie, afecţiuni gastro-intestinale, anemii, tuberculoză vom putea deopotrivă, să luăm 2-3 linguriţe pe zi.

Pentru cura internă se foloseşte întâi „apa de argilă”, obţinută din amestecarea argilei cu apă (dacă este posibil apă de izvor) ce se pregăteşte seara. A doua zi se bea, pe stomacul gol numai apa clară. Se repetă timp de opt zile. Astfel se purifică sângele şi se pregăteşte corpul pentru a primi într-o a doua etapă (după opt zile de repaus) „laptele de argilă”. Pregătirea trebuie să se facă în ajun: punem o linguriţă cu argilă în 3/4 pahar cu apă, o lăsăm toată noaptea şi, a doua zi dimineaţa, sorbim după ce am amestecat-o (în pahar). Putem deopotrivă să ne luăm argila la culcare sau chiar cu o jumătate de oră înaintea uneia dintre mesele principale.

Dacă apare o constipaţie consecutivă trebuie să micşorăm doza de argilă, sporind cantitatea de apă şi ingerând raţia în două sau trei reprize în cursul zilei (cu o jumătate de oră înainte de mese.) În cazul persistenţei constipaţiei, trebuie să întrerupem ingerările de argilă vreme de 10-15 zile.

Copiilor care, în mod evident nu pot să înghită soluţia de argilă, le vom prepara nişte mici perişoare de argilă cu o apă aromată (apă în care s-au macerat muguri de pin, eucalipt, cimbrişor, mentă). Vor suge aceste perişoare şi vor obţine aceleaşi binefaceri. Se recomandă să sugem aceste mici bucăţi de argilă în caz de gingivite, stomatite, pioree alveolară, angine, guturai.

Prima cură de argilă este indicat să dureze timp de trei săptămâni. Apoi se va relua zece zile pe lună sau o săptămână din două. Cura de argilă este incompatibilă cu o alimentaţie bogată în materii grase; se indică să se bea, între mese, apă curată sau sucuri naturale în cantităţi suficiente. Puterea absorbantă a argilei îi permite, în plus, să neutralizeze gustul neplăcut al anumitor ape.

Cura de argilă este contraindicată în constipaţii cronice, tendințe de ocluzii intestinale şi hernie iar în cazuri de hipertensiune se va folosi cu prudenţă.

EXTERN: Prepararea pastei de argilă este foarte simplă: punem argila într-un recipient de sticlă, lemn, de faianţă, de porţelan (niciodată în vas de metal sau din material plastic) şi amestecăm, adăugând apă până obţinem o pastă densă, puţin mai moale decât pasta de modelat. Se recomandă să se acopere argila cu apă şi să se lase astfel câteva ore până se obţine un terci omogen. Eficienţa va creşte dacă vom adăuga şi anumite macerate din plante sau câteva picături din diferite tincturi naturale. Din ea vom face cataplasme, groase (după indicaţii) de 1,5-2 cm şi cu o suprafaţă care să depăşească puţin regiunea tratată.

Cataplasmele (plasturii) vor fi, după caz, aplicate reci, călduţe sau calde:
- reci, pe regiunile inflamate sau pe partea de jos a abdomenului, în acest caz reînnoindu-se de îndată ce se încălzesc (15, 20, 30 de minute, în general); dacă persistă senzaţia de rece, se va înlocui cataplasma cu una călduţă;

- călduţe sau calde pe regiunea hepatică, pe rinichi, pe vezică, pe oase; cataplasma va fi aplicată direct pe piele, la nevoie prin intermediul unui tifon.

Anumite afecţiuni (afecţiuni cardiace, contuzii, varice) se tratează, cel puţin la început, prin aplicări de comprese şi apoi cu cataplasme.

Cataplasmele şi plasturii se vor fixa, după regiunile tratate, printr-o faşă, o centură de flanelă sau un bandaj în formă de T (pentru perineu). Pentru un plasture la ceafă, se fixează banda de imobilizare în jurul frunţii, nu al gâtului. Durata aplicării variază, după caz, de la o oră la două-trei ore, uneori toată noaptea. Dacă apar senzaţii neplăcute (frig, durere), se va scoate cataplasma şi nu se va reînnoi decât după 12 sau 24 de ore. În cazul în care cataplasma se usucă prea repede, va fi înlocuită prin alta proaspătă. După scoaterea plasturelui sau a catasplasmei, rămăşiţele aderente la piele se îndepărtează prin spălări simple cu apă rece sau încropită. Ritmul aplicărilor variază după afecţiuni şi după reacţiile bolnavului:

- abcese, supuraţii diverse: se reînnoiesc plasturii din jumătate în jumătate de oră, apoi dintr-o oră şi jumătate într-o oră şi jumătate, zi şi noapte, dacă este necesar; pentru  noapte se poate înlocui plasturele printr-o compresă cu apă argiloasă, care se va reînnoi o dată sau de două ori;

- regiunile lombare, abdomen, partea inferioară a acestuia, regiunea hepatică: aplicările pot provoca reacţii mai mult sau mai puţin vii; de aceea, le vom limita la o catasplamă pe zi, menţinută două până la patru ore; vom putea uneori să lăsăm plasturele toată noaptea.

Nu vom face mai multe aplicări în acelaşi timp. În cazul în care plasturii vor fi indicaţi în mai multe locuri (partea de jos a abdomenului şi plămânul, de exemplu), se va respecta un interval de două la patru ore între diversele aplicări.

Femeile se vor abţine de la aplicări de argilă în timpul menstrei. După folosire este necesar să aruncăm argila, căci este impregnată de toxine. Se vor spăla bandajele utilizate.

Orice cură externă cu argilă trebuie precedată sau însoţită de un tratament dezintoxicant intern fito-aromaterapeutic, suc de lămâie, laxative naturale, uşoare, argilă în genere, alimentaţie echilibrată atoxică.

Odată începută cura de argilă nu trebuie întreruptă – decât în cazuri de excepţie. Ea declanşează, un ansamblu de procese succesive (drenaj, revitalizare), iar oprirea lor ar putea fi nefastă. La început, ca şi în alte numeroase cure active, se va putea observa o agravare aparentă a afecţiunii (mărirea unei plăgi atone, a unui ulcer, recrudescenţa temporară a durerilor reumatice).

Vom începe întotdeauna cu cataplasme mai subţiri (1/2 cm), puţin întinse, timp de una până la două ore. Progresiv, se vor utiliza plasturi de 1-2 cm grosime, de formate mai mari şi cu durate de aplicare mai lungi. Toate acestea, cu condiţia ca ele să fie bine suportate.

O altă modalitate de folosire a argilei este următoarea: se ia humă şi lut gras (argilă albă), de la adâncime mai mare, dintr-un mal bătut de soare. Lutul se ţine la soare pentru a se încărca cu energii subtile binefăcătoare. Apoi, după ce se usucă, fie la soare fie în cuptor, sau pe maşină (dar atenţie, la temperatură moderată), se pisează mărunt şi se amestecă bine cu apă ori cu oţet, sau cu un macerat de coada mânzului, ori de scrântitoare. Când s-a făcut ca o alifie, se întinde pe o cârpă şi se pune, aşa cald, pe partea dureroasă, piept, spate, abdomen, genunchi, unde se lasă până se usucă, apoi se schimbă. Pe lângă plasturi şi comprese, argila poate fi întrebuinţată cu folos pentru pudrare, în chip de talc, atât la sugari, cât şi la copii şi la adulţi. La nivelul plăgilor, pudrarea cu argilă are o acţiune antiseptică şi cicatrizantă. La fel şi pentru fisuri (crăpături), eczeme, furunculoză, abcese, ulcere, anumite cazuri de eritem. Plăgile se pot spăla cu o soluţie lichidă de argilă, la care se adaugă câteva picături de lămâie. Cataplasmele de argilă sunt indicate şi în cazuri de migrene, nevralgii şi afecţiuni dentare.

Maştile de frumuseţe conţin foarte adesea argilă. Se va proceda mai simplu, mai economic şi mai eficace, folosind argila în pudră din care se va face o pastă cu jumătate de apă, jumătate suc de castravete, de roşii sau de struguri. Pasta aceasta va fi întinsă în strat subţire pe toată faţa şi păstrată până se usucă: cincisprezece minute până la o jumătate de oră. Se va îndepărta cu apă călduţă. Procedeul acesta, o dată pe săptămână, prezintă numai avantajele. Se tratează astfel acneea, erupţiile feţei, cuperoza, ridurile. Argila praf, amestecată cu ulei de măsline, dă o cremă deopotrivă eficace în toate cazurile enumerate.

Pe de altă parte, argila poate fi utilizată şi în spălături vaginale, în doze de 3-4 linguri la litrul de apă, uşor încropită (leucoree, metrite, vaginite, colite, rectite, parazitoze intestinale).

Pentru bolnavii care au prescrieri de băi de nămol, care nu au timpul sau mijloacele de a se duce într-o staţiune termală specializată, prezentăm mijlocul de a beneficia, totuşi, de metoda aceasta terapeutică: se va prepara un terci de argilă în cantitate suficientă pentru a umple o cadă. Baia va putea fi folosită de mai multe ori. Va fi de ajuns să adăugăm, de fiecare dată, o cantitate suficientă de apă caldă. Durata acestor băi va fi de 5-10 minute la început, apoi de 15-20 de minute. Băile se vor face din două în două zile sau de două ori pe săptămână, timp de o lună. Se repetă dacă este necesar după o întrerupere de 3-5 săptămâni. Sunt indicate mai ales în cazuri de afecţiuni reumatismale sau osoase şi deopotrivă în anemie. Băile locale vor fi practicate în cazul reumatismelor mâinilor sau ale picioarelor. În măsura posibilităţilor, este preferabilă apa de mare sau cea în care s-a pus sare marină.

Sursa

Frumusețe prin tratamente naturiste

Acum cateva sute de ani, singurele metode de infrumusetare erau cele naturiste. In prezent, varietatea poduselor cosmetice sintetice si a tehnicilor de infrumusetare este cu adevarat impresionanta, rezultatele fiind adesea pe masura. Dar, cu toate acestea, numeroase persoane isi indreapta atentia asupra naturii si asupra efectelor benefice pe care le au produsele naturale pentru frumusete si sanatate.

Va prezint cateva dintre mastile cosmetice naturale in functie de tipul tenului:

Masca hidratanta cu miere si lapte 

Se amesteca 2 linguri de miere si 2 linguri de lapte si se intinde amestecul pe fata si pe gat. Se lasa sa actioneze timp de 10 minute, apoi se clateste cu apa calduta. 

Masca hidratanta cu portocala 

Foloseste 2 lingurite de zeama de portocala, o lingurita de miere, o lingurita de lapte praf si o fiola de vitamina E. Omogenizeaza si aplica masca obtinuta, pentru un efect de suplete si vitaminizare. 

Masca hidratanta cu banana 

Foloseste un sfert de banana, un ou (galbenus pentru tenurile uscate si albus pentru tenurile grase), o lingurita cu miere si caimac de lapte. Aceasta masca are efect de revitalizare si este potrivita pentru tenurile afectate de anotimpul rece. 

Masca hidratanta cu morcov 

Morcovul este bogat in vitamina A si ajuta la refacerea epidermei. Aceasta masca revitalizeaza tenul, il tonifica, inmoaie si catifeleaza pielea. Trebuie dat prin razatoare un morcov si stors printr-un tifon, apoi se sterge fata cu acesta. Este folositor pentru tenuri obosite, lipsite de prospetime. Morcovul mai poate fi amestecat cu caimac de lapte, smantana sau drojdie de bere. 

Masca antirid pentru toate tipurile de ten 

Se spala cateva frunze de salata si se usuca, apoi se tin 5 minute in ulei de masline clocotit. Se aplica pe fata cat sunt caldute. Timp de actionare: 15 minute. Clateste cu apa calda si usuca pielea prin tamponare cu un servet uscat. 

Masca tonifianta pentru toate tipurile de ten 

Amesteca o lingura miere, un albus de ou, o lingura de glicerina si o cana de faina pana se formeza o pasta. Aplica pe gat si pe fata, asteapta 10 minute, apoi clateste cu apa calduta. 

Masca tonifianta pentru ten normal 

Se toaca marunt un castravete mic si se combina cu o jumatate de pahar cu iaurt proaspat. Aplica pasta rezultata pe fata pentru 5-10 minute si indeparteaz-o cu apa din abundenta. 

Masca de mar pentru reducerea porilor 

Aceasta masca are un rol important in reducerea porilor, infrumuseteaza pielea si inlatura impuritatile. Se rade o jumatate de mar, dupa ce s-au inlaturat semintele, se combina cu o lingura de miere, se intinde pe fata si se lasa sa actioneze 20 de minute. 

Masca se va aplica pe toata suprafata fetei, exceptand ochii si buzele. Se evita miscarea fetei dupa aplicarea mastii. De asemenea, evita folosirea produselor cosmetice sau de machiaj timp de 2-3 ore dupa indepartarea mastii. Mastile trebuie folosite o data pe saptamana sau pe luna, in functie de nevoile tenului tau.

Sursa: eva.ro

Produsele cosmetice si efectele lor

Toţi aceia care sunt preocupaţi de sănătatea lor ar trebui să ştie că substanţele din cosmeticele pe care le folosim sunt absorbite de organism, prin piele. De multe ori, ingredientele chimice ale cosmeticelor şi ale produselor de îngrijire corporală sunt toxice şi au efecte dezastruoase asupra sănătăţii noastre. Tot mai mulţi oameni se interesează de alimentaţia sănătoasă, naturală. Un regim lacto-vegetarian care să evite alimentele artificiale şi aditivii alimentari reduce considerabil riscul de expunere la toxine. În aceeaşi măsură ca şi hrana pe care o consumăm, substanţele cosmetice pe care le folosim ne influenţează pe multiple căi. Ayurveda afirmă chiar că nu ar trebui niciodată să punem pe piele substanţe pe care nu le-am înghiţi. Absorbirea prin piele a toxinelor este mult mai periculoasă decât înghiţirea lor.

Pielea este cel mai mare organ al corpului nostru. Este un înveliş viu, care respiră şi are o mare capacitate de absorbţie. Pielea practic absoarbe produsele aplicate pe suprafaţa ei. Dacă acestea conţin ingrediente benefice, efectele folosirii lor vor fi benefice. Dar dacă aceste produse conţin substanţe chimice toxice, acestea au efecte adverse atât asupra pielii, cât şi asupra organelor interne ale corpului nostru. În special efectele cumulative, care apar după mulţi ani de folosire a unui produs, transformă elementarele noastre obiceiuri de igienă într-un stil de viaţă sinucigaş care ne apropie de boală şi de moarte.

Solvenţii din unele săpunuri, şampoane, geluri de duş distrug bariera protectoare a pielii, degresează puternic pielea şi favorizează pătrunderea substanţelor toxice. Odată pătrunse în piele, acestea ajung în microcapilarele sanguine, în vasele limfatice şi apoi în fluxul sanguin, care le răspândeşte peste tot: în creier, ficat, rinichi, muşchi. „Dacă rujul ajunge în gură, enzimele din salivă şi stomac reuşesc să-l descompună. Însă dacă substanţele ajung în fluxul sanguin, acolo nu există nici un fel de protecţie”, a precizat Richard Bence, un biochimist care a studiat timp de trei ani substanţele prezente în cosmetice. „Încă nu se ştie ce efect au toate aceste substanţe chimice atunci când sunt amestecate. Efectul ar putea fi mai puternic decât suma efectelor substanţelor luate separat,” a indicat specialistul. El a concluzionat: „Trebuie să începem să ne punem întrebări asupra compoziţiei şi să nu le acceptăm, pur şi simplu, pentru că ni se spune că sunt sigure”. Ignoranţa şi nevoia de „a arăta bine” duc la creşterea continuă a consumului de produse de igienă şi cosmetice.

Produsele pentru igienă şi frumuseţe nu sunt încă percepute ca având legătură directă cu starea noastră de sănătate. Acestea sunt considerate drept produse pe care le folosim doar extern. Nu realizăm că pielea este un organ la fel de expus la efectele negative ale toxinelor ca şi sistemul digestiv. Incapacitatea noastră de a înţelege adevărul şi de a reacţiona impulsionează creşterea industriei de cosmetice. De aceea nu s-a cerut încă legiferarea unor avertismente care să însoţească produsele cosmetice şi de îngrijire personală, aşa cum, de exemplu, pachetele de ţigări se vând cu avertismentul „Tutunul dăunează grav sănătăţii”. Rezultatul este creşterea continuă şi neîntreruptă a profiturilor corporaţiilor care fabrică produse cosmetice şi de îngrijire personală.

Companiile producătoare de cosmetice ne fac să credem că au mare grijă de pielea noastră şi realizează teste riguroase înainte de a lansa produsul pe piaţă. În realitate, aşa cum subliniază cercetătorii din Consiliul Naţional de Cercetare al SUA: „din zecile de mii de substanţe chimice importante pe plan comercial, doar câteva au fost supuse unor teste amănunţite de toxicitate, iar multe nu au fost testate deloc”. Grupul de Activităţi pentru Mediu (o organizaţie de control) estimează că doar 11% din cei aproximativ 10.500 de ingredienţi obişnuiţi ai produselor de îngrijire personală au fost supuşi unui număr suficient de teste pentru a oferi siguranţă. Iar FDA (Agenţia pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor din SUA) precizează că „un producător de cosmetice poate folosi aproape orice fel de materie primă ca ingredient şi poate lansa produsul pe piaţă fără acordul FDA”.

Femeile absorb anual 2-3 kilograme de substanţe toxice prin intermediul produselor cosmetice uzuale.

Rutina zilnică a femeilor implică folosirea demachiantului, a cremei de faţă, a produselor de machiaj şi a altor produse pentru igienă, multe dintre acestea conţinând componente toxice. Afectate nu sunt numai femeile, ci şi bărbaţii, pentru că şi produsele destinate lor (cremă sau spumă de ras, after-shave, şampon) au aceleaşi ingrediente periculoase. Dar cel mai grav este că astfel de substanţe se regăsesc inclusiv în produsele destinate îngrijirii copiilor. Faptul că produsele cosmetice sunt făcute să stea mult pe raft, spre deosebire de produsele alimentare, contribuie la toxicitatea lor şi la potenţialul cancerigen ridicat.

Produsele cosmetice sunt adesea nişte „cocktailuri” de chimicale cu acţiune cancerigenă, iritanţi ai pielii, toxine de creştere (care afectează dezvoltarea fizică şi mentală la copii), perturbatori endocrini (substanţe care opresc sau blochează transmiterea de hormoni în corp şi se interpun astfel în dezvoltare), agenţi mutageni (cauzează mutaţii ale ADN-ului care duc fie la cancer fie la afecţiuni congenitale), neurotoxine (substanţe chimice care afectează sistemul nervos), toxine de reproducere (care afectează sistemul reproductiv) şi sensibilizatori (substanţe chimice care provoacă reacţii alergice în ţesuturile normale în urma expunerii repetate la acestea).

Pe lista celor mai periculoase produse conduc detaşat parabenii, conservanţi utilizaţi în aproape toate produsele pentru piele şi păr, inclusiv săpun, şampon, deodorant şi chiar loţiuni pentru bebeluşi. Parabenii sunt extrem de utili în stoparea dezvoltării bacteriilor, dar specialiştii au descoperit şi că mimează efectele estrogenului, hormonul sexual feminin, care, printre alte acţiuni ale sale, poate contribui şi la dezvoltarea tumorilor canceroase maligne.

Un efect similar, de favorizare a apariţiei tumorilor, are şi aluminiul care intră în compoziţia deodorantelor şi antiperspirantelor. Sărurile de aluminiu şi zirconiu din compoziţia deodorantelor blochează glandele sudoripare şi reduc pentru câteva ore cantitatea de transpiraţie de la nivelul pielii. Totuşi, din cauza aluminiului care se absoarbe prin piele, deodorantele şi antiperspirantele care conţin acest element pot contribui la apariţia tumorilor mamare.

Lauril sulfatul de sodiu (SLS), utilizat, datorită capacităţii sale de a produce spumă, la fabricarea săpunului, şamponului, spumei de ras, pastei de dinţi, a spumei de baie şi în aproape orice soluţie personală de curăţare, este considerat responsabil pentru iritaţiile pielii. Această substanţă este un detergent puternic, agresiv, folosit la scară largă ca degresant pentru motoare! Săpunul, pasta de ras cu lauril sulfat de sodiu pot irita pielea, pot produce urticarie, şamponul poate determina căderea părului, alte produse pot provoca ulceraţii ale gurii, pot provoca iritaţii ale ochilor, pot afecta chiar definitiv ochii, mai ales la copii. Pătrunde foarte uşor prin piele şi poate ajunge la inimă, plămâni, ficat sau creier. Uneori, pe etichete, lauril sulfatul de sodiu este ascuns sub denumirea de substanţă pseudo-naturală, prin formula “provine din nucă de cocos”. Interacţionând cu nitriţii din apa de la robinet, lauril sulfatul de sodiu poate producenitrozamine cancerigene.

În lacurile de unghii, în fixativul şi spuma pentru păr, în unele parfumuri se găsesc ftalaţii. Aceştia afectează plămânii şi pot produce malformaţii congenitale dacă în timpul sarcinii sunt utilizate cosmeticele cu ftalaţi. Aceştia afectează celulele spermatice şi pot provoca feminizarea bărbaţilor. Sistemul hormonal al ambelor sexe este tulburat şi de moscul sintetic, o substanţă care se regăseşte în compoziţia parfumurilor, a săpunurilor sau cremelor.

O cercetare semnificativă asupra impactului ftalaţilor a fost realizată de dr. Shanna Swan, profesor de obstetrică şi ginecologie la Universitatea din Rochester, care a găsit o legătură între această substanţă chimică şi feminizarea băieţilor. Cercetarea a identificat o legătură clară între expunerea prenatală la ftalaţi şi o distanţă anogenitală (ADG) redusă la bebeluşii masculi, o descoperire ce implică faptul că aceşti bebeluşi sunt susceptibili de a suferi o coborâre incompletă a testiculelor şi o subdezvoltare a penisului. Este interesant de remarcat că aceste modificări au apărut la niveluri de expunere la ftalaţi ce au fost înregistrate la un sfert dintre femeile din Statele Unite.

Etanolaminele (derivaţi ai amoniacului)sunt substanţe care pot afecta grav sănătatea noastră şi a celor dragi. Săpunurile, şampoanele, gelurile de duş, spumantele de baie, chiar şi produsele pentru copii conţin acest amestec fatal de substanţe (dietanolamină-DEA, trietanolamină-TEA şi monoetanolamină-MEA) care în contact cu nitriţii care se găsesc în apă, produc nitrozamine precum NDEA (N-nitrozodietanolamină), o substanţă foarte cancerigenă, care afectează în special rinichii şi care este absorbită foarte uşor de piele, mai ales de pielea fragedă a copiilor. Aceste substanţe sunt iritante pentru ochi, afectează foliculul pilos şi cauzează uscarea şi căderea părului.

Încă un exemplu care pune şi mai multe semne de întrebare în legătură cu siguranţa produselor de îngrijire personală este formaldehida: o substanţă iritantă, cancerigenă, folosită în industria mobilei. La un moment dat, formaldehida a fost eliminată din producţia mobilei, însă se foloseşte la scară largă sub formă de conservant şi dezinfectant în şampoane, lac de unghii, întăritori pentru unghii şi produse pentru creşterea părului. Provoacă alergii, ameţeală, dureri de cap şi dureri cumulate. Este considerată halucinogenă de către IARC (International Agency for Research on Cancer) şi „probabil cancerigenă” de către EPA (Environmental Protection Agency). Prezenţa ei este adeseori mascată, datorită faptului că intră în componenţa altor ingrediente, precum hidantoină, ori surfactanţi, cum ar fi lauril sulfatul de sodiu. Este de asemenea bine de ştiut că produsul mai apare şi sub numele de formalină sau MDM.

Unele creme hidratante pot conţine sub numele de vaselină sau parafină, un amestec de hidrocarburi aromatice din petrol sau alte produse derivate din petrol, ale căror denumiri de pe etichete conţin prefixele „propyl” sau „methyl”. Acestea nu lasă pielea să respire, blocând astfel eliminarea toxinelor din corp. Pot provoca sensibilitate la lumină şi pot sărăci pielea de propriile uleiuri naturale, efectul fiind uscarea şi crăparea acesteia, îmbătrânirea prematură, acneea şi diverse alte afecţiuni ale pielii. O substanţă suspectă este şi cocamid MEA, care „leagă” ingredientele utilizate în multe tipuri de creme de faţă.

Alte substante toxice continute in produsele de infrumusetare le gasiti pe: yogaesoteric.net