16 iulie 2012

Continenţa sexuală



Plăcerea amoroasă nu se rezumă numai la o senzaţie foarte agreabilă dar foarte scurtă. Ea poate fi cu mult mai mult şi aceasta este cu putinţă numai înţelegând şi realizând permanent amorul cu continenţă.

Ce este continenţa?

Implicând contactul sexual fără ejaculare, dar cu atingerea unui număr nelimitat de orgasme de către cei doi iubiţi (în acelaşi timp sau separat), continenţa sexuală presupune controlul deplin conştient al funcţiei sexuale de către bărbat şi de către femeie. Aşadar, această modalitate de a trăi actul erotic nu se finalizează prin ejaculare la bărbat sau prin descărcare explaozivă a potenţialului creator specific la femeie. Fiind o formă superioară a erotismului, continenţa sexuală permite transmutarea biologică a potenţialului sexual creator în forme superioare de energie vitală, psihică, mentală, spirituală, angrenând unele procese inefabile de sublimare lăuntrică.

Prin realizarea cu succes a continenţei sexuale de către cei doi în cuplu, trăirea amoroasă devine plenară, dispare senzaţia de vlăguire şi somnolenţă care însoţeşte ejacularea, femeia poate atinge de câte ori vrea starea de orgasm, iar armonia de cuplu şi fericirea se amplifică. În concepţia orientală, amorul realizat într-o stare continuă de continenţă sexuală devine o gradată dilatare dătătoare de extaz, în care cuplul expansionează la infinit, depăşindu-şi astfel toate condiţionările limitatoare.

De ce amor cu continenţă?

1. Armonizează în mod rapid şi natural structura corpului. Un act erotic realizat cu continenţă, pe lângă faptul că este extraordinar de plăcut, echivalează cu o oră de jucat tenis sau cu 45 de minute de jogging. În plus, moleculele "anti - stres" (endorfinele) care sunt secretate prin plăcerea sexuală prelungită pot calma ca prin farmec crizele de bulimie. Se poate astfel chiar renunţa la jogging sau la monotonele cure de slăbire, înlocuindu-le cu frenetice jocuri amoroase cu continenţă. 

2. Regenerează sângele. De la 15 mişcări respiratorii pe minut în stare de repaus, în timpul jocurilor amoroase realizate cu continenţă, datorită excitaţiei se ajunge la 30 de mişcări respiratorii, iar corpul este mai bine irigat şi oxigenat. Se ard astfel repede aproape toate reziduurile de gaz carbonic şi sângele se regenerează pe cale naturală . Numai 15 minute de amor cu continenţă echivalează cu aproape 75 de minute de jogging.

3. Activează în mod natural şi rapid digestia. După unii cercetători americani, saliva care este schimbată în mod spontan între cei doi iubiţi în timpul jocului erotic realizat cu continenţă facilitează digestia şi are efecte benefice profunde în ceea ce priveşte fortificarea sistemului imunitar. Printre altele, un sărut excitant, prelung face să circule 9 mg.de grăsimi şi 0,45 mg.săruri.

4. Reglează în mod natural menstruaţia şi o diminuează foarte mult, reducând-o la o zi sau două. O viaţă sexuală redusă, dezorganizată şi fără continenţă se traduce deseori în cazul femeii printr-o menstruaţie neregulată, de durată foarte mare (6-7 zile) sau în cantităţi mari şi chiar dureroasă. Din contră, actul sexual realizat mereu numai prin continenţă favorizează printre altele echilibrul hormonal şi implicit reglează în mod natural menstruaţia. Pe de altă parte, studiile de specialitate au demonstrat că femeile care au zeci de orgasme multiple şi prelungite, fără descărcare (aşa cum sunt cele care sunt trăite în timpul actului erotic realizat cu continenţă) secretă o cantitate mare de endorfine şi au menstruaţia foarte scurtă, regulată şi nedureroasă. În cazul practicantelor avansate menstruaţia se suspendă 3-4 luni în şir, iar femeia în cauză se simte minunat şi debordează de energie.

5. În cazul femeilor, continenţa sexuală conduce la creşterea pe cale perfect naturală a sânilor. Sub efectul excitării intense şi al creşterii debitului sanguin, sânii pot creşte în volum pe cale naturală până la 25% în timpul unui act amoros realizat cu continenţă. De asemenea, s-a constatat că sensibilitatea sânilor la atingeri senzuale şi mângâieri creşte foarte mult provocându-i cu uşurinţă femeii senzaţii delicioase.

6. Accelerează tranzitul intestinal. Contracţia profundă şi amplă a muşchilor abdominali în timpul actului erotic realizat cu continenţă provoacă un masaj abdominal complex şi natural, de la suprafaţă la interior, care printre altele favorizează tranzitul intestinal. 

7. Tonifică pe cale naturală muşchii abdominali. Făcând dragoste numai cu continenţă intens, adeseori şi timp îndelungat, muşchii abdominali sunt plăcut şi în mod natural puşi în acţiune. Responsabilă de aceasta este mai ales diafragma. Fiind plasat între centura abdominală şi plămâni, acest muşchi important se contractă ritmic şi armonios sub efectul accelerării respiraţiei şi pune astfel în mişcare muşchii abdominali. 

8. Îmbunătaţeşte somnul şi face să scadă în mod natural orele care îi sunt necesare. Se ştie că, în general, plăcerea prelungită este un excelent sedativ în cazul bărbatului. Însă ea se manifestă aproape la fel şi în cazul femeii. Aceste extraordinare efecte tranchilizante, liniştitoare şi revitalizante sunt provocate de endorfine. 

9. Diminuează şi chiar face să dispară în scurt timp anxietatea. A face dragoste numai cu continenţă face să se trezească destul de repede în noi anumite calităţi deosebite printre care amintim: lipsa stresului, relaxare profundă, buna dispoziţie, euforia, simţul umorului. La originea acestor realizări se află tot secreţia masivă a endorfinelor care apare în momentul orgasmelor fără ejaculare (descărcare). La nivel reflex, mângâierile fac să se manifeste o reală putere de relaxare. Implicând totodată şi o activitate fizică, faptul de a face plenar şi frenetic dragoste cu continenţă permite printre altele eliminarea rapidă a tensiunilor musculare, nervoase şi psihice. 

10. Stimulează pe o cale naturală circulaţia sanguină. În timpul excitaţiei sexuale debitul sanguin creşte considerabil atât la nivelul zonelor eorgene cât şi în tot corpul. Arterele se relaxează atunci uşor. De asemenea, plăcerea intensă care apare face ca acestea să se dilate gradat, antrenând astfel o stare de bine general şi de fericire imensă. Experienţa dătătoare de fericire a continenţei sexuale în cuplu permite fiinţelor umane să realizeze prin iubire ceva extraordinar. Cei doi iubiti descoperă fiecare extaziaţi că de fapt componenta biologică a atracţiei faţă de sexul opus nu este reprezentată numai de instinct, ci şi de alte aspecte tainice, energetice, subtile, psiho-emoţionale care sunt integrate în sistemul complex al comportamentului sexual–afectiv-mental. Continenţa amoroasă–sexuală, realizată cu succes un anumit interval de timp face totodata să se trezească şi să se amplifice capacităţile psihomentale ale celor doi iubiţi dincolo de normalitate. Numai prin continenţa sexuală, jocul erotic dătător de fericire se produce pe un plan trans-biologic, cosmizat, fără sfârşit. Realizând mereu continenţa sexuală bărbatul devine superpotent si el poate face de zeci de ori pe zi dragoste, resimţind sute de orgasme fără a ejacula deloc.

Alte 10 motive pentru a va convinge de beneficiile amorului cu continenta le gasiti pe: yogaesoteric.net

12 iulie 2012

Cronobiologia



Cronobiologia studiază ritmurile circadiene (termen preluat din latină, de la circa - aproximativ şi diem - zi). Aceste ritmuri definesc schimbările fizice, mentale şi comportamentale din corp, care urmează un ciclu de 24 de ore.

Responsabile de schimbări sunt ceasurile biologice, grupuri de molecule în interacţiune, din plămâni, ficat, pancreas, splină, piele, esofag şi timus. Orologiile mici sunt sincronizate de un "ceas de control" din creier - un grup de celule nervoase din vecinătatea zonei unde nervii optici se încrucişează.

În funcţie de lumina primită de ochi, ceasul de control poate hotărî sporirea cantităţii de melatonină, hormonul somnolenţei. Tot în funcţie de oră se activează şi secreţia hormonului fericirii, care oferă o stare de spirit bună. Chiar şi secreţia de testosteron are ora sa, 9.00 dimineaţa.


6:45 are loc cea mai rapidă creştere a presiunii sângelui, iar corpul se pregăteşte pentru trezire. 

7:00 nivelul de cortizol, hormonul care răspunde la stres, este cel mai ridicat. Nutriţioniştii recomandă să începem ziua cu câteva pahare de apă sau ceai neîndulcit, însoţite de un mic dejun bogat, dar sănătos.

9.00-10.00 corpul începe să producă hormoni sexuali, aşa că este un moment potrivit pentru o partidă de sex. Nivelul de serotonină, zis şi "hormon al fericirii", atinge nivelul maxim, aşa că vei avea o stare de spirit bună. Poţi miza pe asta când îţi rogi partenerul să te ajute sau poţi citi la această oră facturile de peste zi.    


10:00-12:00 creierul e foarte receptiv. E timpul potrivit pentru a învăţa, a lucra la un proiect, dar şi pentru a lua decizii. De asemenea, corpul tău începe să ardă grăsimi mai rapid, iar tu l-ai putea ajuta cu puţină mişcare.

12:00 secretia de adrenalina scade, iar la ora 13:00 este numai buna pentru un pui de somn (nu mai mult de o ora). Nivelul de atentie este foarte scazut, iar dispozitia la activitatea fizica scade.

15:00-16:00 corpul se afla la parametri buni pentru mişcare, este vremea pentru activităţi ce necesită efort fizic.

17:00-18:00, chiar până spre ora 19:00, activitatea creierului atinge un nou vârf. Perioada este una fastă pentru simţuri ca gustul şi mirosul, care sunt foarte fine. Vei aprecia un vin şi o mâncare la adevărata lor valoare. Este şi perioada în care unghiile şi părul cresc cel mai rapid. Corpul este foarte tolerant la administrarea de medicamente, iar porii pielii sunt deschişi larg. E un bun moment pentru tratamente cosmetice, de exemplu. Seara, riscul de atac de cord e mai scăzut faţă de dimineaţă. În zori, presiunea sângelui e mare, în timp ce vasele de sânge sunt groase şi rigide, iar sângele - dens.

20:00 ficatul atinge un maxim si funcţionează la parametri înalţi. Aşa că, dacă aveţi obiceiul de a consuma alcool seara (deşi medicii nu recomandă), intervalul 20:00-21:00 este cel potrivit. Temperatura corpului şi metabolismul scad. Hormonul somnului, melatonina, invadează corpul, care resimte o mare nevoie de odihnă.

Dupa 21:00, ficatul funcţionează din ce în ce mai slab, acesta fiind şi motivul pentru care mesele târzii sunt de evitat.

22:00-24:00 sunt produsi mari cantităţi de hormon al creşterii. Intervalul ar trebui să-i găsească dormind pe cei mici, dar şi pe adulţi. Sunt secretaţi hormoni care ajută la înnoirea celulelor şi la recuperarea după oboseală. Temperatura corpului scade, la fel şi activitatea cardiacă. Seara e vremea medicamentelor. Însă, dacă vreţi să preveniţi un atac de cord, luaţi pastilele de tensiune şi colesterol la ora 22:00. Folosiţi aţa dentară, deoarece bolile de gingii sunt deseori pe lista "vinovaţilor" pentru un atac de cord.

2:00 avem cel mai profund somn, aşa că nu este bine să pierdem acest moment la televizor, de exemplu. Când eşti în tură de noapte, acesta este momentul în care somnul te "tentează" cel mai mult.

4:30 corpul înregistrează cea mai scăzută temperatură. Dacă vă aflaţi la volan, sunteţi foarte expus accidentelor. Spre exemplu, să luăm persoanele cu hipotermie (temperatura corpului sub 35 de grade). În cazul lor, la această oră, temperatura e chiar mai joasă, fiind asociată, printre altele, cu oboseala, durerile de cap, concentrarea scăzută şi atacurile de panică.

E bine de ştiut că, atunci când schimbaţi fusul orar, corpul se adaptează abia după câteva zile. În primele zile de după schimbarea orei, ritmurile circadiene funcționează încă după ora veche. Organismul nu este un ceas pe care omul să-l poate da cu ușurință înainte și înapoi.

Sursa: greatnews.ro

10 iulie 2012

Arsurile solare



Nimic nu se compara cu un bronz frumos, dar nu trebuie sa exageram pentru ca pot aparea arsurile. Pentru a prevenii arsurile si cancerul de piele, pe langa protectia cu lotiuni de soare trebuie sa avem si o alimentatie bogata in vitamine si o hidratare corespunzatoare. Cele mai cunoscute alimente care imbunatatesc rezistenta pieli la actiunile razelor UVA si UVB sunt:

Legumele verzi, contin carotenoide, fitonutrienti liposolubili ce previn dezvoltarea cancerului de piele;

Pepenele rosu si rosile contin licopen, substanta ce reduce mult riscul de cancer si nu numai cel de piele;

Crevetii, fructele de mare si somonul contin acizi grasi omega 3;

Migdalele contin la randul lor omega 3, care consumat cu regularitate imbunatateste calitatea pielii, si o face imbatabil in fata cancerului.

Avocado ajuta la obtinerea unui bronz uniform, fara sa va alegeti cu arsuri solare;

Este bine sa te feresti cat poti de mult de alimentele procesate, cum ar fi produsele de tip fast food, mezeluri, produse de patiserie, prajelile de orice fel. In aceeasi lista se afla si dulciurile care nu ofera organismului nici un nutrient, care sa-l protejeze de razele soarelui.

Daca totusi am uitat de noi la soare, putem folosi urmatoarele remedii naturiste, care calmeaza si vindeca pielea:

- sucul de rosii se amesteca cu unt si se aplica pe zonele afectate; se lasa sa actioneze 25-30 min;
- laptele - se inmoaie o batista si se aplica pe piele;
- cartofii - se aplica pe piele feli; amidonul are actiune calmanta;
- otetul de mere - se tamponeaza pielea cu otet de mere imbibat in vata;
- aloe vera stopeaza inflamarea si durerea;
- compresele cu gheata calmeaza durerea;
- castravetele taiat felii, se maseaza zonele inrosite de soare;
- bicarbonatul de sodiu se dizolva in apa de baie, are rolul de a calma pielea afectata;
- uleiul de mustar, uleiul de lavanda si menta - se maseaza pana intra in piele;
- uleiul de masline amestecat cu otet de mere se maseaza pielea si se lasa sa actioneze o ora;
- uleiul de musetel, se adauga cateva picaturi in apa de baie;

Se evita produsele care contin: benzocaina, lidocaina, vaselina si lotiunile cu lanolina.
















Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare