27 noiembrie 2013

Sarea amară


Cunoscută şi sub numele de sare Epsom (după numele localităţii engleze unde a fost descoperită prima dată), aceasta conţine sulfat de magneziu şi minerale, datorită cărora are proprietatea de a relaxa musculatura, de a elimina toxinele din organism şi de a relaxa sistemul nervos. Alte beneficii ale sării amare asupra organismului sunt cele din sfera cosmetică - poate fi folosită la curăţarea tenului, a corpului şi chiar a părului.  

Curăţă în profunzime
Puteţi avea un ten mai curat şi mai strălucitor cu ajutorul unei măşti cu sare Epsom. Această mască se poate obţine simplu, amestecând crema dumneavoastră de faţă cu sarea amară. Combinaţia obţinută este abrazivă şi, de aceea, tenul nu trebuie frecat insistent, ci doar masat uşor. Se insistă mai ales în zona „T”, adică frunte, nas şi bărbie. Se clăteşte apoi faţa cu multă apă călduţă. Specialiştii spun că acest tratament este bine să se repete după cel puţin o săptămână. În caz contrar, vă veţi irita.

În cazul în care aveţi tenul gras, amestecaţi o jumătate de linguriţă cu sare amară, o linguriţă cu coniac, o lingură cu lapte şi o linguriţă cu suc de lămâie. Cu ajutorul unei dischete demachiante, întindeţi pe faţă şi lăsaţi să acţioneze un sfert de oră. Nu folosiţi acest preparat decât pe zonele grase!

Dacă vreţi să vă reîmprospătaţi tenul normal, amestecaţi 100 ml suc de morcov proaspăt obţinut, o lingură cu maioneză proaspătă şi o jumătate de linguriţă cu sare amară. Aplicaţi pe faţă şi lăsaţi să acţioneze cinci minute, apoi clătiţi.

Actioneaza asupra sistemului nervos si muscular
Dacă aţi avut o zi grea, sunteţi stresaţi şi aveţi senzaţia că nu vă mai simţiţi picioarele de oboseală, puteţi elimina toate aceste probleme cu ajutorul sării amare. Este suficient să puneţi doi pumni în apa de baie şi să staţi în cadă nu mai mult de 12 minute. Veţi simţi că v-aţi relaxat total şi vă veţi recăpăta buna dispoziţie, deoarece sulfatul de magneziu, care are rolul de a seda sistemul nervos şi de a relaxa musculatura, se absoarbe prin piele. În plus, derma devine catifelată şi mătăsoasă. Sarea amară înmoaie pielea picioarelor şi îndepărtează mirosul urât.

O altă variantă de a folosi sarea amară pentru catifelarea şi revigorarea pielii este simpla masare a corpului.

Dă volum podoabei capilare
Iarna sau vara, părul are de suferit şi se îngraşă la doar o zi de la spălat. Pentru că şamponatul zilnic nu este indicat (dacă nu se foloseşte un şampon delicat), sarea amară este un ajutor la îndemână. Puteţi îndepărta excesul de grăsime dacă amestecaţi câteva grame de sare cu şamponul pentru păr gras pe care îl folosiţi în mod obişnuit. O singură spălare este de ajuns pentru a curăţa în profunzime firul de păr.

Dacă veţi combina două-trei linguriţe cu suc de lămâie cu două-trei grame de sare amară şi puţin balsam de păr veţi avea o podoabă capilară cu un volum de invidiat. Aplicaţi pe părul umed şi lăsaţi să acţioneze 15-20 de minute. Clătiţi apoi cu multă apă caldă.

Elimină toxinele
Sarea Epsom are efecte benefice şi asupra sănătăţii organelor interne, deoarece elimină toxinele şi tratează constipaţia. Pentru detoxificare este nevoie să beţi în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, o soluţie obţinută dintr-o lingură cu sare amară şi 200 ml de apă. Toxinele sunt eliminate prin intermediul intestinului, soluţia cu sare acţionând în mod direct asupra limfei toxice. Este indicat ca, în fiecare zi în care se consumă această soluţie, să se bea câte doi litri de suc de lămâie. De asemenea, utilizată intern, sarea amară reduce inflamaţiile, ajută la funcţionarea corectă a muşchilor şi a sistemului nervos. Acest lucru se întâmplă datorită magneziului, care are următoarele capacităţi: contribuie la formarea de serotonină (o substanţă care instalează o stare de calm şi de relaxare), ajută la creşterea nivelului de energie şi reduce iritabilitatea şi efectele negative ale adrenalinei din organism. Tot magneziul diminuează tensiunea arterială, îmbunătăţeşte somnul şi capacitatea de concentrare.

Atenţie!
- Utilizarea de sare amară este interzisă persoanelor alergice la sulf, femeilor gravide, celor care alăptează, diabeticilor, celor care iau suplimente cu magneziu şi care au probleme cu tiroida, cu rinichii sau cu sistemul cardiovascular.

- Înainte de a începe un tratament cu sare amară este indicat să consultaţi medicul de familie, deoarece pot exista reacţii secundare, printre care se numără: diaree, dificultate în respiraţie, umflarea buzelor, a limbii sau a feţei.

Sursa: taifasuri.ro

4 comentarii:

  1. Atatea beneficii, de care multi dintre noi nu am auzit. Am citit acest articol cu interes.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiam toate aceste beneficii oferite de sarea amara. Multumim de sfaturi.

    RăspundețiȘtergere
  3. da si eu am facut asta e o adevarata relaxare si vindeca intradevar puteti incerca

    RăspundețiȘtergere

Daca doresti sa-mi spui parerea ta despre acest articol sau sa mai adaugi ceva, te rog sa scrii mai jos.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare