Schinduful

SCHINDUFUL (Trigonella foenum graecum), buruiană de leac miraculoasă

Schinduful este un miracol terapeutic al naturii. Chinezii spuneau că e planta tinereţii eterne. Legenda acestei plante s-a născut undeva pe Valea Nilului, în urmă cu mai bine de cinci milenii. Se spunea că fusese adusă pe pământ de însăşi marea zeiţă Isis, având darul nemaivăzut de a readuce femeilor sănătatea, pofta de viaţă şi puterea de seducţie. De aceea, era la mare preţ, în rândul nobilelor de rang înalt de la curtea faraonului. Şi medicii egipteni preţuiau schinduful, pentru că era planta care-i ajuta pe soldaţi să se refacă rapid după rănile primite în luptă, îi ajuta pe cei vârstnici să-şi menţină tinereţea şi vigoarea. Cotat printre cele mai vechi plante medicinale şi culinare din istoria umanităţii, cu 1500 de ani î.e.n., în Egiptul faraonic era utilizat pentru îmbălsămarea morţilor şi pentru purificarea aerului în locaşurile de cult, papirusuri vechi egiptene îl menţionează ca fiind utilizat în procesul mumificării, în timp ce seminţele de schinduf intrau în prepararea pâinii, obicei culinar care se practică şi astăzi în Egiptul modern. În afara proprietăţilor lui digestive, i se atribuiau puteri pentru a combate infecţiile şi inflamaţiile căilor respiratorii, de a stimula fecunditatea şi lactaţia femeilor, de a vindeca rănile, durerile reumatismale.

De altfel, originea schindufului este o mare enigmă pentru cercetătorii de azi, întrucât el era folosit concomitent în Egiptul Antic, în India şi în China- trei leagăne ale civilizaţiei, între care comunicarea era practic inexistentă, cu patru-cinci mii de ani în urmă. Indienii credeau despre schinduf că are capacitatea de a scoate acumulările toxice din organism, ajutând la vindecarea bolilor de plămâni şi a anorexiei. Chinezii, în schimb, spuneau că schinduful conservă şi multiplică în organism energia fundamentală Qi, ajutând astfel la menţinerea tinereţii biologice, până la vârste înaintate.

Schinduful are proprietati digestive, tonice si afrodisiace. Stimuleaza arderea grasimilor, creste fermitatea sanilor, mareste rezistenta organismului. Schinduful este cel mai puternic energizant. Medicina populara foloseste aceasta planta pentru stimularea metabolismului, stimularea sistemului nervos central si neuromuscular, stimularea functiei sexuale. Principiile active pe care le contin semintele plantei trezesc senzualitatea, amplifica erotismul, stimuleaza trairile si realizarea actelor sexuale, in plus este o sursa bogata in vitamina PR. Semintele de schinduf sunt lipsite de orice toxicitate si consumul lor indelungat nu prezinta nici un pericol. Preparatele din schinduf nu se administreaza femeilor insarcinate. Cercetarile in domeniu au dovedit ca aceste seminte pot inhiba aparitia cancerului la ficat, reduce nivelul colesterolului din sange si pot avea efecte antidiabetice.

Cresterea sanilor

Sanii pot creste in volum cu pana la 30% prin administrarea de infuzie combinata de schinduf, in care s-a adaugat tinctura de marar ( i lingurita tinctura la o cana de infuzie ), cate 3 doze pe zi. Ambele plante actioneaza rapid, intr-un interval de timp de ordinul saptamanilor, avand o actiune similara hormonilor feminini ( estrogeni ). Efectele sunt spectaculoase, insa exista si un dezavantaj, este necesara consecventa, adica o cura de 21 de zile reluata la 2 saptamani.

Silueta

In antichitate, schinduful era foarte cautat de femeile foarte slabe, care doreau sa-si rotunjeasca formele. Secretul plantei este ca, de fapt, ea nu favorizeaza ingrasarea in sine, ci ajuta la cresterea proportiei de tesut muscular, adica favorizeaza dezvoltarea musculaturii in detrimentul tesutului adipos. Mai mult, s-a observat la persoanele care fac tratament cu schinduf, ca celulita se dezvolta mai lent. Se administreaza cate sase lingurite de pulbere pe zi, in cure de doua luni, cu 2-3 saptamani de pauza.

Parul si unghile devin mai rezistente atunci cand se administreaza regulat schinduf. Acesta are efect remineralizant si vitaminizant direct, in plus ajuta si la asimilarea substantelor nutritive din alimente. Se fac tratamente de 3 luni cu pulbere de schinduf, din care se ia cate o ligura zilnic.

Paine egipteana cu schinduf

Ingrediente: 450g faina

             1 ligura seminte schinduf

                putina sare

                  apa

Durata:        1 ora si 50 minute

Cantitate:    4-6 portii 

Se cerne faina impreuna cu sarea si se face o gramajoara pe masa de bucatarie. Se adauga semintele de schinduf si cateva picaturi de apa. Se framanta adaugand apa treptat, pana se obtine un aluat omogen. Se presara aluatul cu faina, se acopera cu un prosop uscat si se lasa sa stea 30 de minute. Se imparte aluatul in 10-12 bucati egale si se modeleaza sub forma de discuri foarte subtiri. Se presara fiecare disc cu faina si se impatureste pe la jumatate; se aseaza pe un prosop si se acopera cu altul. Se lasa sa stea 30 de minute, apoi se despaturesc discurile si se aseaza pe tavi de copt; se dau la cuptor la 220 ºC, timp de 8-10 minute.

Rugăciunea și Meditația

Cand omul se indreapta catre Dumnezeu, se spune ca aceasta este Rugaciunea. Iar cand omul devine deschis si receptiv cuvantului lui Dumnezeu, ca un vas gol care se umple de har, aceasta este Meditatia, aceasta este Trairea. Atitudinea celui care mediteaza este deschisa, „Faca-se Voia Ta”. 

Rugaciunea este privita de obicei ca o atitudine activa, de a cere, iar meditatia poate fi privita ca o atitudine pasiva, de primire.

Meditatia este constientizarea prezentei lui Dumnezeu in tot si in toate. Meditatia este contemplarea pura a Perfectiunii Creatiei.

Omul foloseste Rugaciunea si Meditatia pentru a ajunge la Dumnezeu, pentru a fi Una cu Divinul. Pentru a fi una cu ceva sau cineva este necesar sa nu mai existe separare. Si oare ce ne „separa” pe noi de ceilalti, de ceea ce vedem in jurul lor si percepem ca separat? – Egoul, personalitatea... Constiinta cu care spunem eu sunt cutare sau cutare si ne identificam cu acea calitate sau acel rol. Identificandu-ne cu Sursa, cu Divinul spre a fi Una , aceasta Separare dispare.

In meditatie acest lucru este mult mai evident, caci spun „Faca-se Voia Ta” si astept sa se implineasca.

In rugaciune... in rugaciunea  inteleasa ca o cerere, aceasta unificare, identificare vibratorie, nu se realizeaza. Atunci cand eu cer: „Doamne da-mi, Doamne fa-mi”, gandul subiacent este gandul lipsei, gandul ca imi lipseste ceva, ceva pe care il cer pentru ca eu nu il am. El are acel ceva dar mie imi lipseste si asa m-am identificat cu lipsa. Cum as mai putea fi Una cu Tatal cand gandul subiacent este SEPARAREA?

Dar sa ne intoarcem putin sa vedem ce inseamna „a cere”. Iisus a spus „Cauta si vei gasi”, „Bate si ti se va deschide”, „Cere si ti se va da”. Si de 2000 de ani oamenii tot cer... sanatate, pace, fericire. Si multi sunt dezamagiti... „Eu tot cer. Oare Tatal nu ma aude?!”
Haide-ti sa vedem cum cerem. Cer folosind cuvinte... prin limbaj.

... La inceput a fost Cuvantul... Si Cuvantul... era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul... Logosul Creator. O data cu prima rostire... se materializeaza, intra in intrupare, in fiinta, cuvantul, sunetul... se materializeaza prin cuvant rostit... gandul... Logosul creator.

De ce Iisus a spus: „cere si ti se va da” si nu a explicat cum sa ceri ca sa primesti?! Multi s-au intrebat aceasta... si mai este o intrebare care pe multi ii framanta. Unde este „chipul si asemanarea” dupa care am fost creati. Ei bine, aceasta nu consta in trupul uman, e evident, nu consta in personalitatea noastra schimbatoare si cu toane, e evident. Chipul si asemanarea cu Tatal constau in Puterea creatoare si in puterea de a alege prin fiecare gand. Logosul creator este viu si in noi.

Inainte de a fi cuvantul rostit este gandul si emotia. Ele formeaza samanta creatiei. Intai gandesc, simt si apoi rostesc. De aceea Iisus nu a spus cum sa cerem pentru ca nu era necesara aceasta precizare. Pentru ca noi cerem clipa de clipa. Fiecare gand pe care il emitem incarcat cu emotia, cu sentimentul aferent este deja o cerere! Chipul si asemanarea sunt vii in noi. Gandul e sageata iar sentimentul este energia care ne duce spre fiinta. Fiecare gand-amintire este o cerere. Noi nu putem gandi sau simti nimic in afara Logosului creator. Putem fi noi in afara lui Dumnezeu? Pentru ca nimic nu exista in afara Sa. Deci El e in noi in trup, suflet si spirit. Iar noi suntem in El. Iar Dumnezeu spune intotdeauna DA.

Puterea Sa creatoare lucreaza pentru noi. Daca eu spun: „Sunt bolnav... Doamne da-mi sanatate”, gandul subiacent este gandul lipsei si simt ca imi lipseste ceva. Gandul lipsei si sentimentul pe care il am, ca imi lipseste ceva (nu sunt Intreg, nu sunt Una) creeaza realitatea... caci Dumnezeu ma aproba intotdeauna. In El nu exista NU, caci NU inseamna separare. El este Unitatea. El spune intotdeauna DA.

Daca spun: „Sunt sanatos, Doamne iti multumesc pentru sanatatea pe care o am , pentru tot ceea ce este Acum in viata mea”. Dumnezeu spune DA. Ai cerut, ai afirmat cu Putere asta – asta ti se va da, ti se da deja... acum cand o afirmi. Ceea ce afirmi cu putere ca Este, Acum in viata ta, doar acel lucru exista. Trecutul s-a stins, viitorul nu a venit inca. Dar Acum, chiar in aceasta clipa, Tu, Fiu de Dumnezeu, Tu gandesti si simti ceva. Acel ceva e voia Ta si Dumnezeu spune Da. Ai libertatea de a alege...

Ai libertatea de a te identifica cu ceea ce doresti sa fii. Dar, dupa ce ai facut-o nu te plange ca nu ti-e bine... In acest sens trebuie inteles rolul activ al Rugaciunii. Intru constiinta de Sine.

Omul care devine constient ca fiecare gand, fiecare emotie pe care o are, fiecare cuvant este deja o cerere, isi creeaza viata in mod constient. Si nu se va plange, caci stie ca traieste exact ce a cerut.

Chiar daca omul a emis gandul, emotia fara a sti aceste lucruri, fara a constientiza implicatia sa, cuvantul, vibratia exista si pune in miscare fortele universului coborand in manifestare. Este ca si cand omul ar fi adormit, si ar vorbi in somn si ar visa un vis...
Se vorbeste mult de intoarcerea la Sursa, de tehnici de purificare pentru ca omul ar fi impur, de necesitatea practicilor spirituale, a diferitelor tehnici pentru a te desavarsi. De fapt trebuie doar sa te trezesti!

Toate tehnicile ar fi necesare daca noi am fi intr-adevar separati de Dumnezeu. Dar Nu Suntem. Nu am fost Niciodata. Si nu putem Fi. Pentru ca nimic nu exista, nu are realitate in afara Sa. Separarea este o iluzie, un vis. Dar atata timp cat omul traieste in aceasta iluzie, in acest vis, gandeste, simte si spune ca e separat, alungat, bolnav... toate acestea sunt o Realitate pentru cel ce asa voieste... in visul pe care il viseaza. Adevarul este aici si acum. Este de ajuns sa deschizi ochii, ochii sufletului pentru a vedea, pentru a-l trai. 

Dumnezeu este intotdeauna Aici si Acum. A fost si va fi. Este prezent. Dar noi am inchis ochii si am visat visul separarii si al durerii. Noi l-am creat. Si Dumnezeu in marea sa Iubire l-a lasat pe Om sa isi traiasca visul. Pentru ca l-a daruit pe Fiul Sau cu puterea creatoare si puterea de a alege. Ca si cum ar spune: „Copilul meu, esti liber sa iti experimentezi visul. Dar nu uita, Eu sunt intotdeauna Aici. Acum. Nu maine, nu peste o saptamana cand crezi tu ca te-ai purificat indeajuns, sau ai invatat destul... Acum”.

Tot ceea ce gandeste si simte omul este deja o cerere, chiar inainte de a fi formulat in cuvant. Toate indoielile, toate temerile, toata neincrederea, ura, indoiala exista pentru cel care le simte si le gandeste, pentru ca in fiecare om este vie puterea creatiei cu care l-a inzestrat Tatal. Orice ar face Omul nu se poate dezice de aceasta putere cu care l-a daruit Dumnezeu.

Avem libertatea si Harul de a crea noi toti si o facem clipa de clipa, fara nici o exceptie. Uitati-va in jur, noi am creat lumea aceasta, realitatea familiala, sociala, in care traim. Dumnezeu nu creeaza durere si suferinta.

Asadar treziti-va. Dumnezeu e aici clipa de clipa. Fiecare gand, fiecare emotie, fiecare sentiment este o rugaciune si este deja implinita. Ce ceri aceea ti se da. Simti iubire, ti se da iubirea, simti compasiune, primesti mangaiere.

Nu uita, fiecare gand, fiecare sentiment conteaza in fiecare clipa, caci nu exista nimic in afara Lui. Iar El spune intotdeauna Da.

Daca vrei sanatate, multumeste pentru cea pe care o ai deja. De vrei Adevar... afirma Adevarul. De vrei Lumina, deschide-te, deschide-ti ochii si inima in splendoarea Luminii Divine din care nu ai plecat Niciodata.

  

Daniela  Fechete 

Sibiu, 7 noiembrie 2010

(Lucrare prezentata la Conferinta de Terapii Complementare si Holistice, Sibiu, 2010)

Aici puteti vizualiza filmarea conferintei

Argila

Exceptând forma pe care unii se amuză să o modeleze, argila nu are, evident, nimic care să poată reaminti, de o legumă sau de un fruct. Dar, ca și vegetalele pe care le susține și le îmbogățește, ea conține numeroase minerale și oligoelemente. Este, ca și ele, înzestrată cu numeroase calități.

Această  metodă terapeutică, foarte veche, este într-adevăr de o putere rară și singura ei lipsă constă în faptul că e prea cunoscută, deci vulgarizată. În literatura secolelor trecute, vom găsi exemple uimitoare de vindecări într-o mulțime de afecțiuni, adeseori grave.

Argila pare să posede aproape toate calitățile: este un agent foarte puternic de regenerare fizică, lucru mai bine cunoscut acum, când s-au descoperit oligoelementele folosite în terapeutică. Compoziția argilei ne permite să explicăm acțiunea ei remineralizantă, reechilibrantă si, deopotrivă, antitoxică. Toate proprietățile acestea erau cunoscute din antichitate.

Este posibil ca, aplicate unor leziuni osoase, plasturii sau băile de argilă să nu mai aibă aceeași eficiență, în zilele noastre, față de cea observată odinioară în baza obișnuinței (tradiției) în cursul mai multor generații sau a influențelor de ordin psihologic survenite la anumite grupări omenești. Componenetele biologice ale contemporanilor noștri sunt, cu siguranță, întrucâtva diferite de cele ale omului care viețuia acum două sau trei mii de ani. Astfel, în urmă cu mai puțin de o jumătate de veac, se socotea că procentajul normal al colesterolemiei (concentrația colesterolului în sânge) se situa între 1,80 și 2,20 g/l sânge. În prezent, numeroși autori cred că poate fi ridicat la 2,40 – 2,50g/l sânge.

În felul acesta, reacțiile la tratament pot să se modifice în funcție de condițiile fiziologice ale momentului. Poate că este aici una dintre explicațiile posibile ale anumitor „moduri terapeutice”, uneori defăimate, medicamentele noi făcând legătura cu cele vechi ajunse cu timpul inactive.

În Indochina, între anii 1950 – 1953, mulți medici au remarcat că anumite medicamente, devenite inoperante pentru răniții francezi, se dovedeau foarte eficiente când se administrau vietnamezilor.

Se pare că deprinderea cu medicamentele naturale este în mod obișnuit limitată de timp. Dar, pentru mulți contemporani, din cauza îndelungatei uitări în care a fost ținut, tratamentul cu argilă ar fi susceptibil să joace rolul unei terapeutici „noi”.
Medicul grec Dioscoride îi atribuia argilei o forță extraordinară. Pliniu cel Bătrân, Galen, Avicenna au vorbit îndelung despre ea în scrierile lor.

În „Sciences et Voyages”, s-a putut citi, sub semnătura lui M. M. Deribéré și A. Esme: „Marco Polo semnala de pe atunci că pelerinii care se duceau în orașul sfânt Niabar erau adesea bolnavi de febră din trei în trei zile, pe care o îndepărtau absorbind puțin pământ roșu din locul situat aproape de cetate.”

Mai aproape de noi, Kuhn (din Leipzig), Strumpf, Just, Kneipp au contribuit mult la reabilitarea terapeuticii cu argilă. Profesorul Strumpf, de la Universitatea din Berlin, a prescris argilă în anul 1903, la numeroși bolnavi atinși de febră asiatică. În fața rezultatelor obținute, un librar, a devenit propagatorul metodei.

Doctorul Keller – Hoerschelmann care, în aşezământul lui ospitalier, trata prin argilă, declara la rândul său că „folosirea ei internă, în caz de pleurezie, peritonită, inflamaţie a părţii de jos a abdomenului, catar al vezicii, apendicită, calculi biliari, viermi intestinali, cancere, ulcere, pleurită etc., este de o eficacitate surprinzătoare.” Se presupune că utilizarea actuală a sării şi a apelor minerale nu este, în definitiv, decât o formă deghizată şi mai rafinată decât a simplei ingerări de pământ.

În ceea ce priveşte utilizarea argilei pe cale externă, animalele care cunosc din instinct plantele necesare sănătăţii lor, se scaldă în mocirla argilei când sunt rănite sau bolnave.
Oamenii au folosit-o şi ei în felul acesta din vremurile cele mai îndepărtate, iar în literatura medicală descrierile de acest gen abundă. „Nămolul cuţitarilor”, care nu era altceva decât argila, se folosea până de curând în Franţa contra arsurilor. În prezent, se cunoaşte acţiunea asemănătoare a caolinului, a silicatului de alumină. Ori argila este compusă, într-o mare măsură, din acest ultim produs.

Moştenitor al unei îndelungate tradiţii, parohul Kneipp folosea în mod curent un amestec de argilă şi de oţet pentru cataplasmele şi pentru plasturii lui. În zilele noastre, în Germania şi în Elveţia, anumiţi specialişti fiziologi aplică pe toracele bolnavilor un plasture de argilă caldă, care se ţine, mai multe ore şi uneori toată noaptea.

PROPRIETĂŢILE argilei sunt numeroase.

Argila este antiseptică şi, ca toate celelalte antiseptice naturale (esenţele aromatice, îndeosebi), ea nu prezintă inconvenientele anumitor antiseptice chimice uzuale, care omoară microbii lezând totodată toate celulele care ne alcătuiesc ţesuturile.
Alexis Carrel a vorbit adesea despre „inteligenţa naturii”. Argila este cu siguranţă înzestrată cu ea, dar inteligenţa aceasta, aşa cum scria el, este încă inexplicabilă cu ajutorul cunoştinţelor noastre actuale.

Proprietăţile bactericide ale argilei sunt întrebuinţate cu folos în numeroase stări infecţioase: enterite, colite, colibaciloză, afecţiuni pulmonare sau parazitare (parazitoze intestinale). O plagă purulentă tratată cu argilă se lecuieşte cu o rapiditate care ne uimeşte. Puroiul este eliminat şi ţesuturile se refac. Cum s-a constatat şi la varză, argila – pe cale internă sau externă – colectează puroiul şi, de fapt, dezinfectează, curăţă organismul.

Analiza efectuată în mai 1928 de prof. Laborde, de la Facultatea de Farmacie din Strasbourg, a permis să se constate că argila curativă este sterilă, adică lipsită de germeni microbieni. Se pare, pe de altă parte, că argila este radioactivă, ca de altfel, probabil toate corpurile. Concentraţia ei ar fi, după zone, de la 0,3 la 1,25 unitate Mache.

Alături de proprietăţile ei antiseptice şi cicatrizante, argila este un absorbant remarcabil: 5g sunt de ajuns ca să decoloreze 10cm3 ai unei soluţii de albastru de metilen de 0,1%. Ea absorabe mirosurile urâte (dezinfectarea uşoară a tinetelor şi a oalelor de noapte). Puterea ei absorbantă explică păstrarea ouălelor după metoda extrem-orientală precum şi capacitatea sa de a elimina mirosul neplăcut al unor uleiuri medicinale şi al anumitor materii grase care vor să concureze untul. Argila are şi proprietăţi antitoxice.

În industrie, argila se foloseşte pentru decolorarea uleiurilor minerale sau vegetale. Argila are proprietăţi degresante şi decolorante (romanii puneau rufele în apă argiloasă).

COMPOZIŢIE

Argila conţine: siliciu 49,10%, alumină 14,61%, oxizi de fier 5,65%, var 4,44%, magneziu 4,24%, oxizi alcalini 3,08%, anhidridă titanică 0,74%, umiditate 7,40%, pierdere la foc 10,85%.

Puternicul ei conţinut în siliciu o recomandă în numeroase afecţiuni, îndeosebi arterioscleroză, tuberculoză, îmbătrânire prematură şi în stări degenerative multiple. Prezenţa magneziului, a fierului, a calciului explică rolul curelor argiloase în astenii, demineralizări, stări cancerigene, anemii.

UTILIZAREA ARGILEI

INTERN: Argila care se va folosi pentru uz intern va trebui să fie o argilă grasă, cernută fin, fără nisip, nefiartă şi neamestecată cu produse medicamentoase. Există argile verzi, albe, galbene, roşii. Câteva testări ne pot permite să determinăm, pentru fiecare bolnav, varietatea mai activă. În principiu, argila din zona în care trăim este cea mai recomandabilă.

Doza zilnică obişnuită este de o linguriţă pentru 3/4 de pahar de apă (1/2 de linguriţă pentru copiii sub 12 ani). Este foarte bine dacă începem prin a bea numai apă argiloasă timp de 4-5 zile. Pentru anumite afecţiuni: dizenterie, afecţiuni gastro-intestinale, anemii, tuberculoză vom putea deopotrivă, să luăm 2-3 linguriţe pe zi.

Pentru cura internă se foloseşte întâi „apa de argilă”, obţinută din amestecarea argilei cu apă (dacă este posibil apă de izvor) ce se pregăteşte seara. A doua zi se bea, pe stomacul gol numai apa clară. Se repetă timp de opt zile. Astfel se purifică sângele şi se pregăteşte corpul pentru a primi într-o a doua etapă (după opt zile de repaus) „laptele de argilă”. Pregătirea trebuie să se facă în ajun: punem o linguriţă cu argilă în 3/4 pahar cu apă, o lăsăm toată noaptea şi, a doua zi dimineaţa, sorbim după ce am amestecat-o (în pahar). Putem deopotrivă să ne luăm argila la culcare sau chiar cu o jumătate de oră înaintea uneia dintre mesele principale.

Dacă apare o constipaţie consecutivă trebuie să micşorăm doza de argilă, sporind cantitatea de apă şi ingerând raţia în două sau trei reprize în cursul zilei (cu o jumătate de oră înainte de mese.) În cazul persistenţei constipaţiei, trebuie să întrerupem ingerările de argilă vreme de 10-15 zile.

Copiilor care, în mod evident nu pot să înghită soluţia de argilă, le vom prepara nişte mici perişoare de argilă cu o apă aromată (apă în care s-au macerat muguri de pin, eucalipt, cimbrişor, mentă). Vor suge aceste perişoare şi vor obţine aceleaşi binefaceri. Se recomandă să sugem aceste mici bucăţi de argilă în caz de gingivite, stomatite, pioree alveolară, angine, guturai.

Prima cură de argilă este indicat să dureze timp de trei săptămâni. Apoi se va relua zece zile pe lună sau o săptămână din două. Cura de argilă este incompatibilă cu o alimentaţie bogată în materii grase; se indică să se bea, între mese, apă curată sau sucuri naturale în cantităţi suficiente. Puterea absorbantă a argilei îi permite, în plus, să neutralizeze gustul neplăcut al anumitor ape.

Cura de argilă este contraindicată în constipaţii cronice, tendințe de ocluzii intestinale şi hernie iar în cazuri de hipertensiune se va folosi cu prudenţă.

EXTERN: Prepararea pastei de argilă este foarte simplă: punem argila într-un recipient de sticlă, lemn, de faianţă, de porţelan (niciodată în vas de metal sau din material plastic) şi amestecăm, adăugând apă până obţinem o pastă densă, puţin mai moale decât pasta de modelat. Se recomandă să se acopere argila cu apă şi să se lase astfel câteva ore până se obţine un terci omogen. Eficienţa va creşte dacă vom adăuga şi anumite macerate din plante sau câteva picături din diferite tincturi naturale. Din ea vom face cataplasme, groase (după indicaţii) de 1,5-2 cm şi cu o suprafaţă care să depăşească puţin regiunea tratată.

Cataplasmele (plasturii) vor fi, după caz, aplicate reci, călduţe sau calde:
- reci, pe regiunile inflamate sau pe partea de jos a abdomenului, în acest caz reînnoindu-se de îndată ce se încălzesc (15, 20, 30 de minute, în general); dacă persistă senzaţia de rece, se va înlocui cataplasma cu una călduţă;

- călduţe sau calde pe regiunea hepatică, pe rinichi, pe vezică, pe oase; cataplasma va fi aplicată direct pe piele, la nevoie prin intermediul unui tifon.

Anumite afecţiuni (afecţiuni cardiace, contuzii, varice) se tratează, cel puţin la început, prin aplicări de comprese şi apoi cu cataplasme.

Cataplasmele şi plasturii se vor fixa, după regiunile tratate, printr-o faşă, o centură de flanelă sau un bandaj în formă de T (pentru perineu). Pentru un plasture la ceafă, se fixează banda de imobilizare în jurul frunţii, nu al gâtului. Durata aplicării variază, după caz, de la o oră la două-trei ore, uneori toată noaptea. Dacă apar senzaţii neplăcute (frig, durere), se va scoate cataplasma şi nu se va reînnoi decât după 12 sau 24 de ore. În cazul în care cataplasma se usucă prea repede, va fi înlocuită prin alta proaspătă. După scoaterea plasturelui sau a catasplasmei, rămăşiţele aderente la piele se îndepărtează prin spălări simple cu apă rece sau încropită. Ritmul aplicărilor variază după afecţiuni şi după reacţiile bolnavului:

- abcese, supuraţii diverse: se reînnoiesc plasturii din jumătate în jumătate de oră, apoi dintr-o oră şi jumătate într-o oră şi jumătate, zi şi noapte, dacă este necesar; pentru  noapte se poate înlocui plasturele printr-o compresă cu apă argiloasă, care se va reînnoi o dată sau de două ori;

- regiunile lombare, abdomen, partea inferioară a acestuia, regiunea hepatică: aplicările pot provoca reacţii mai mult sau mai puţin vii; de aceea, le vom limita la o catasplamă pe zi, menţinută două până la patru ore; vom putea uneori să lăsăm plasturele toată noaptea.

Nu vom face mai multe aplicări în acelaşi timp. În cazul în care plasturii vor fi indicaţi în mai multe locuri (partea de jos a abdomenului şi plămânul, de exemplu), se va respecta un interval de două la patru ore între diversele aplicări.

Femeile se vor abţine de la aplicări de argilă în timpul menstrei. După folosire este necesar să aruncăm argila, căci este impregnată de toxine. Se vor spăla bandajele utilizate.

Orice cură externă cu argilă trebuie precedată sau însoţită de un tratament dezintoxicant intern fito-aromaterapeutic, suc de lămâie, laxative naturale, uşoare, argilă în genere, alimentaţie echilibrată atoxică.

Odată începută cura de argilă nu trebuie întreruptă – decât în cazuri de excepţie. Ea declanşează, un ansamblu de procese succesive (drenaj, revitalizare), iar oprirea lor ar putea fi nefastă. La început, ca şi în alte numeroase cure active, se va putea observa o agravare aparentă a afecţiunii (mărirea unei plăgi atone, a unui ulcer, recrudescenţa temporară a durerilor reumatice).

Vom începe întotdeauna cu cataplasme mai subţiri (1/2 cm), puţin întinse, timp de una până la două ore. Progresiv, se vor utiliza plasturi de 1-2 cm grosime, de formate mai mari şi cu durate de aplicare mai lungi. Toate acestea, cu condiţia ca ele să fie bine suportate.

O altă modalitate de folosire a argilei este următoarea: se ia humă şi lut gras (argilă albă), de la adâncime mai mare, dintr-un mal bătut de soare. Lutul se ţine la soare pentru a se încărca cu energii subtile binefăcătoare. Apoi, după ce se usucă, fie la soare fie în cuptor, sau pe maşină (dar atenţie, la temperatură moderată), se pisează mărunt şi se amestecă bine cu apă ori cu oţet, sau cu un macerat de coada mânzului, ori de scrântitoare. Când s-a făcut ca o alifie, se întinde pe o cârpă şi se pune, aşa cald, pe partea dureroasă, piept, spate, abdomen, genunchi, unde se lasă până se usucă, apoi se schimbă. Pe lângă plasturi şi comprese, argila poate fi întrebuinţată cu folos pentru pudrare, în chip de talc, atât la sugari, cât şi la copii şi la adulţi. La nivelul plăgilor, pudrarea cu argilă are o acţiune antiseptică şi cicatrizantă. La fel şi pentru fisuri (crăpături), eczeme, furunculoză, abcese, ulcere, anumite cazuri de eritem. Plăgile se pot spăla cu o soluţie lichidă de argilă, la care se adaugă câteva picături de lămâie. Cataplasmele de argilă sunt indicate şi în cazuri de migrene, nevralgii şi afecţiuni dentare.

Maştile de frumuseţe conţin foarte adesea argilă. Se va proceda mai simplu, mai economic şi mai eficace, folosind argila în pudră din care se va face o pastă cu jumătate de apă, jumătate suc de castravete, de roşii sau de struguri. Pasta aceasta va fi întinsă în strat subţire pe toată faţa şi păstrată până se usucă: cincisprezece minute până la o jumătate de oră. Se va îndepărta cu apă călduţă. Procedeul acesta, o dată pe săptămână, prezintă numai avantajele. Se tratează astfel acneea, erupţiile feţei, cuperoza, ridurile. Argila praf, amestecată cu ulei de măsline, dă o cremă deopotrivă eficace în toate cazurile enumerate.

Pe de altă parte, argila poate fi utilizată şi în spălături vaginale, în doze de 3-4 linguri la litrul de apă, uşor încropită (leucoree, metrite, vaginite, colite, rectite, parazitoze intestinale).

Pentru bolnavii care au prescrieri de băi de nămol, care nu au timpul sau mijloacele de a se duce într-o staţiune termală specializată, prezentăm mijlocul de a beneficia, totuşi, de metoda aceasta terapeutică: se va prepara un terci de argilă în cantitate suficientă pentru a umple o cadă. Baia va putea fi folosită de mai multe ori. Va fi de ajuns să adăugăm, de fiecare dată, o cantitate suficientă de apă caldă. Durata acestor băi va fi de 5-10 minute la început, apoi de 15-20 de minute. Băile se vor face din două în două zile sau de două ori pe săptămână, timp de o lună. Se repetă dacă este necesar după o întrerupere de 3-5 săptămâni. Sunt indicate mai ales în cazuri de afecţiuni reumatismale sau osoase şi deopotrivă în anemie. Băile locale vor fi practicate în cazul reumatismelor mâinilor sau ale picioarelor. În măsura posibilităţilor, este preferabilă apa de mare sau cea în care s-a pus sare marină.

Sursa