17 august 2012

Schinduful




SCHINDUFUL (Trigonella foenum graecum), buruiană de leac miraculoasă
Schinduful este un miracol terapeutic al naturii. Chinezii spuneau că e planta tinereţii eterne. Legenda acestei plante s-a născut undeva pe Valea Nilului, în urmă cu mai bine de cinci milenii. Se spunea că fusese adusă pe pământ de însăşi marea zeiţă Isis, având darul nemaivăzut de a readuce femeilor sănătatea, pofta de viaţă şi puterea de seducţie. De aceea, era la mare preţ, în rândul nobilelor de rang înalt de la curtea faraonului. Şi medicii egipteni preţuiau schinduful, pentru că era planta care-i ajuta pe soldaţi să se refacă rapid după rănile primite în luptă, îi ajuta pe cei vârstnici să-şi menţină tinereţea şi vigoarea. Cotat printre cele mai vechi plante medicinale şi culinare din istoria umanităţii, cu 1500 de ani î.e.n., în Egiptul faraonic era utilizat pentru îmbălsămarea morţilor şi pentru purificarea aerului în locaşurile de cult, papirusuri vechi egiptene îl menţionează ca fiind utilizat în procesul mumificării, în timp ce seminţele de schinduf intrau în prepararea pâinii, obicei culinar care se practică şi astăzi în Egiptul modern. În afara proprietăţilor lui digestive, i se atribuiau puteri pentru a combate infecţiile şi inflamaţiile căilor respiratorii, de a stimula fecunditatea şi lactaţia femeilor, de a vindeca rănile, durerile reumatismale.

De altfel, originea schindufului este o mare enigmă pentru cercetătorii de azi, întrucât el era folosit concomitent în Egiptul Antic, în India şi în China- trei leagăne ale civilizaţiei, între care comunicarea era practic inexistentă, cu patru-cinci mii de ani în urmă. Indienii credeau despre schinduf că are capacitatea de a scoate acumulările toxice din organism, ajutând la vindecarea bolilor de plămâni şi a anorexiei. Chinezii, în schimb, spuneau că schinduful conservă şi multiplică în organism energia fundamentală Qi, ajutând astfel la menţinerea tinereţii biologice, până la vârste înaintate.

Schinduful are proprietati digestive, tonice si afrodisiace. Stimuleaza arderea grasimilor, creste fermitatea sanilor, mareste rezistenta organismului. Schinduful este cel mai puternic energizant. Medicina populara foloseste aceasta planta pentru stimularea metabolismului, stimularea sistemului nervos central si neuromuscular, stimularea functiei sexuale. Principiile active pe care le contin semintele plantei trezesc senzualitatea, amplifica erotismul, stimuleaza trairile si realizarea actelor sexuale, in plus este o sursa bogata in vitamina PR. Semintele de schinduf sunt lipsite de orice toxicitate si consumul lor indelungat nu prezinta nici un pericol. Preparatele din schinduf nu se administreaza femeilor insarcinate. Cercetarile in domeniu au dovedit ca aceste seminte pot inhiba aparitia cancerului la ficat, reduce nivelul colesterolului din sange si pot avea efecte antidiabetice.

Cresterea sanilor
Sanii pot creste in volum cu pana la 30% prin administrarea de infuzie combinata de schinduf, in care s-a adaugat tinctura de marar ( i lingurita tinctura la o cana de infuzie ), cate 3 doze pe zi. Ambele plante actioneaza rapid, intr-un interval de timp de ordinul saptamanilor, avand o actiune similara hormonilor feminini ( estrogeni ). Efectele sunt spectaculoase, insa exista si un dezavantaj, este necesara consecventa, adica o cura de 21 de zile reluata la 2 saptamani.

Silueta
In antichitate, schinduful era foarte cautat de femeile foarte slabe, care doreau sa-si rotunjeasca formele. Secretul plantei este ca, de fapt, ea nu favorizeaza ingrasarea in sine, ci ajuta la cresterea proportiei de tesut muscular, adica favorizeaza dezvoltarea musculaturii in detrimentul tesutului adipos. Mai mult, s-a observat la persoanele care fac tratament cu schinduf, ca celulita se dezvolta mai lent. Se administreaza cate sase lingurite de pulbere pe zi, in cure de doua luni, cu 2-3 saptamani de pauza.

Parul si unghile devin mai rezistente atunci cand se administreaza regulat schinduf. Acesta are efect remineralizant si vitaminizant direct, in plus ajuta si la asimilarea substantelor nutritive din alimente. Se fac tratamente de 3 luni cu pulbere de schinduf, din care se ia cate o ligura zilnic.

Paine egipteana cu schinduf


Ingrediente: 450g faina
             1 ligura seminte schinduf
                putina sare
                  apa
Durata:        1 ora si 50 minute
Cantitate:    4-6 portii 

Se cerne faina impreuna cu sarea si se face o gramajoara pe masa de bucatarie. Se adauga semintele de schinduf si cateva picaturi de apa. Se framanta adaugand apa treptat, pana se obtine un aluat omogen. Se presara aluatul cu faina, se acopera cu un prosop uscat si se lasa sa stea 30 de minute. Se imparte aluatul in 10-12 bucati egale si se modeleaza sub forma de discuri foarte subtiri. Se presara fiecare disc cu faina si se impatureste pe la jumatate; se aseaza pe un prosop si se acopera cu altul. Se lasa sa stea 30 de minute, apoi se despaturesc discurile si se aseaza pe tavi de copt; se dau la cuptor la 220 ºC, timp de 8-10 minute.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Daca doresti sa-mi spui parerea ta despre acest articol sau sa mai adaugi ceva, te rog sa scrii mai jos.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare